Saptamana 10, lectia 2

Azi am invatat sa facem rapel. Din pacate eu am fost praf, cu mintea in pioneze, pe stop, intr-o stare de lancezeala fizica si psihica, de deprimare, de tristete, de you name it, incat nu am reusit sa ma concentrez deloc.
Am cateva zile de cand ametesc - nici nu e o stare de ameteala propriu-zisa, nici nu stiu ce o declanseaza, nici nu ma dezechilibreaza, dar cu talentul meu special ma tot intreb de la ce mi se trage, de ce mi se intampla, daca se agraveaza situatia brusc si asa mai departe.

Toate acestea adaugate peste o stare de rahat ce are cu totul alte cauze. Bottom line, ma cunosc mai bine, ma iubesc mai mult, dar asta ma schimba si nu stiu daca e cel mai bun lucru pentru noi.

Saptamana 10, lectia 1

Saptamana asta am fost la antrenamentul de marti, unde desi nu am ptrecut mult timp pe perete, am venit acasa foarte incantata pentru ca imi reusise un traverseu cu niste miscari mai provocatoare, asa, mai ales pentru inaltimea mea fabuloasa. M-am ales cu niste vanatai zdravene, totusi am reusit sa ma misc pe el.

Ieri, nu mi-a mai iesit :)). M-am enervat cumplit, acum doar ma amuz. Mi-a iesit un alt pasaj, unul cu maini si picioare impuse, tot asa, putin cam tehnic, dar pe care l-am facut, desi era prima incercare concreta.

Dar, mai fascinant ieri a fost faptul ca am repetat miscarea dinamica. Aia pe care am facut-o in varianta prescurtata si la etapa anterioara, si pe care nu am reusit nici macar o data sa ma ridic in picioare pe perete. Acu am facut-o asa, cu naturalete chiar: usor oblic, pe verticala si cu ambele maini deodata. Bine, recunosc, cu ambele maini simultan nu am vrut sa incerc initial, si nu vreau sa incerc la inaltime nici acum.


Pentru mine e o mare bucurie, ce s-a intamplat ieri, pentru ca arata un progres grozav. Nu stiu daca acum o luna si jumatate nu reuseam pentru ca imi era teama sau pentru ca nu aveam forta necesara - probabil un pic din fiecare. Acum, resimt ca principal obstacol teama, mai degraba decat lipsa de forta fizica. Desi mai e mult de lucrat si aici, e mereu loc de mai bine, frica e cea care ma tine in loc mai tare decat conditia fizica.

O alta supriza pe care mi-am facut-o mie insami este ca am inceput sa fac miscare ca mijloc de a-mi atinge scopul de a catara mai bine. Ieri am esit cu trotineta si marturisesc ca m-am distrat grozav. Drept e ca nu se compara cu fitnessul de 3 ori pe saptamana pe care il face un coleg de-al meu, dar zic eu ca e un progres, dn partea cuiva atat de static ca mine.

PS am bocanci si geaca noi din Decathlon, si-s taaaaaaare mandra de ele. Asa de mandra incat nici nu am curaj sa le port :))

Saptamana 9 - etapa 2

A inceput a doua etapa a cursului de catarat saptamana asta...

Joi am avut teme cateva trasee noi. Desigur, mai e mult de munca pana departe :) sper insa din suflet sa reusesc sa ajung si maine un pic la salita.

Iar azi am facut prima iesire la stanca.
Nu exista destule cuvinte ca sa povestesc cum a fost. Minunat, umilitor, superb, motivant, extraordinar, incitant, provocator, e prima oara cand sunt jalnica la ceva si totusi vreau mai mult, vreau din nou si nu imi pasa cum vad altii din ce mi se intampla.
Accept sa ma expun, sa ma dezvalui, imi stiu limitele, le imbratisez si lupt ca sa le depasesc. Am facut mult in timpul asta care a trecut, vreau sa fac si mai mult, nu mi-am pierdut dorinta, nu m-am descurajat, nu m-am gandit sa renunt. Este surprinzator chiar si pentru mine, caci mereu am ales drumuri usoare si am cedat impulsului de moment.

Daca nici de data asta nu reusesc sa ma "tin de cuvant" si de o dieta ca sa slabesc odata, recunosc ca sunt un ou stricat :)