Saptamana asta am fost la antrenamentul de marti, unde desi nu am ptrecut mult timp pe perete, am venit acasa foarte incantata pentru ca imi reusise un traverseu cu niste miscari mai provocatoare, asa, mai ales pentru inaltimea mea fabuloasa. M-am ales cu niste vanatai zdravene, totusi am reusit sa ma misc pe el.
Ieri, nu mi-a mai iesit :)). M-am enervat cumplit, acum doar ma amuz. Mi-a iesit un alt pasaj, unul cu maini si picioare impuse, tot asa, putin cam tehnic, dar pe care l-am facut, desi era prima incercare concreta.
Dar, mai fascinant ieri a fost faptul ca am repetat miscarea dinamica. Aia pe care am facut-o in varianta prescurtata si la etapa anterioara, si pe care nu am reusit nici macar o data sa ma ridic in picioare pe perete. Acu am facut-o asa, cu naturalete chiar: usor oblic, pe verticala si cu ambele maini deodata. Bine, recunosc, cu ambele maini simultan nu am vrut sa incerc initial, si nu vreau sa incerc la inaltime nici acum.
Pentru mine e o mare bucurie, ce s-a intamplat ieri, pentru ca arata un progres grozav. Nu stiu daca acum o luna si jumatate nu reuseam pentru ca imi era teama sau pentru ca nu aveam forta necesara - probabil un pic din fiecare. Acum, resimt ca principal obstacol teama, mai degraba decat lipsa de forta fizica. Desi mai e mult de lucrat si aici, e mereu loc de mai bine, frica e cea care ma tine in loc mai tare decat conditia fizica.
O alta supriza pe care mi-am facut-o mie insami este ca am inceput sa fac miscare ca mijloc de a-mi atinge scopul de a catara mai bine. Ieri am esit cu trotineta si marturisesc ca m-am distrat grozav. Drept e ca nu se compara cu fitnessul de 3 ori pe saptamana pe care il face un coleg de-al meu, dar zic eu ca e un progres, dn partea cuiva atat de static ca mine.
PS am bocanci si geaca noi din Decathlon, si-s taaaaaaare mandra de ele. Asa de mandra incat nici nu am curaj sa le port :))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu