Azi am invatat sa facem rapel. Din pacate eu am fost praf, cu mintea in pioneze, pe stop, intr-o stare de lancezeala fizica si psihica, de deprimare, de tristete, de you name it, incat nu am reusit sa ma concentrez deloc.
Am cateva zile de cand ametesc - nici nu e o stare de ameteala propriu-zisa, nici nu stiu ce o declanseaza, nici nu ma dezechilibreaza, dar cu talentul meu special ma tot intreb de la ce mi se trage, de ce mi se intampla, daca se agraveaza situatia brusc si asa mai departe.
Toate acestea adaugate peste o stare de rahat ce are cu totul alte cauze. Bottom line, ma cunosc mai bine, ma iubesc mai mult, dar asta ma schimba si nu stiu daca e cel mai bun lucru pentru noi.
sâmbătă, 11 martie 2017
vineri, 10 martie 2017
Saptamana 10, lectia 1
Saptamana asta am fost la antrenamentul de marti, unde desi nu am ptrecut mult timp pe perete, am venit acasa foarte incantata pentru ca imi reusise un traverseu cu niste miscari mai provocatoare, asa, mai ales pentru inaltimea mea fabuloasa. M-am ales cu niste vanatai zdravene, totusi am reusit sa ma misc pe el.
Ieri, nu mi-a mai iesit :)). M-am enervat cumplit, acum doar ma amuz. Mi-a iesit un alt pasaj, unul cu maini si picioare impuse, tot asa, putin cam tehnic, dar pe care l-am facut, desi era prima incercare concreta.
Dar, mai fascinant ieri a fost faptul ca am repetat miscarea dinamica. Aia pe care am facut-o in varianta prescurtata si la etapa anterioara, si pe care nu am reusit nici macar o data sa ma ridic in picioare pe perete. Acu am facut-o asa, cu naturalete chiar: usor oblic, pe verticala si cu ambele maini deodata. Bine, recunosc, cu ambele maini simultan nu am vrut sa incerc initial, si nu vreau sa incerc la inaltime nici acum.
Pentru mine e o mare bucurie, ce s-a intamplat ieri, pentru ca arata un progres grozav. Nu stiu daca acum o luna si jumatate nu reuseam pentru ca imi era teama sau pentru ca nu aveam forta necesara - probabil un pic din fiecare. Acum, resimt ca principal obstacol teama, mai degraba decat lipsa de forta fizica. Desi mai e mult de lucrat si aici, e mereu loc de mai bine, frica e cea care ma tine in loc mai tare decat conditia fizica.
O alta supriza pe care mi-am facut-o mie insami este ca am inceput sa fac miscare ca mijloc de a-mi atinge scopul de a catara mai bine. Ieri am esit cu trotineta si marturisesc ca m-am distrat grozav. Drept e ca nu se compara cu fitnessul de 3 ori pe saptamana pe care il face un coleg de-al meu, dar zic eu ca e un progres, dn partea cuiva atat de static ca mine.
PS am bocanci si geaca noi din Decathlon, si-s taaaaaaare mandra de ele. Asa de mandra incat nici nu am curaj sa le port :))
Ieri, nu mi-a mai iesit :)). M-am enervat cumplit, acum doar ma amuz. Mi-a iesit un alt pasaj, unul cu maini si picioare impuse, tot asa, putin cam tehnic, dar pe care l-am facut, desi era prima incercare concreta.
Dar, mai fascinant ieri a fost faptul ca am repetat miscarea dinamica. Aia pe care am facut-o in varianta prescurtata si la etapa anterioara, si pe care nu am reusit nici macar o data sa ma ridic in picioare pe perete. Acu am facut-o asa, cu naturalete chiar: usor oblic, pe verticala si cu ambele maini deodata. Bine, recunosc, cu ambele maini simultan nu am vrut sa incerc initial, si nu vreau sa incerc la inaltime nici acum.
Pentru mine e o mare bucurie, ce s-a intamplat ieri, pentru ca arata un progres grozav. Nu stiu daca acum o luna si jumatate nu reuseam pentru ca imi era teama sau pentru ca nu aveam forta necesara - probabil un pic din fiecare. Acum, resimt ca principal obstacol teama, mai degraba decat lipsa de forta fizica. Desi mai e mult de lucrat si aici, e mereu loc de mai bine, frica e cea care ma tine in loc mai tare decat conditia fizica.
O alta supriza pe care mi-am facut-o mie insami este ca am inceput sa fac miscare ca mijloc de a-mi atinge scopul de a catara mai bine. Ieri am esit cu trotineta si marturisesc ca m-am distrat grozav. Drept e ca nu se compara cu fitnessul de 3 ori pe saptamana pe care il face un coleg de-al meu, dar zic eu ca e un progres, dn partea cuiva atat de static ca mine.
PS am bocanci si geaca noi din Decathlon, si-s taaaaaaare mandra de ele. Asa de mandra incat nici nu am curaj sa le port :))
sâmbătă, 4 martie 2017
Saptamana 9 - etapa 2
A inceput a doua etapa a cursului de catarat saptamana asta...
Joi am avut teme cateva trasee noi. Desigur, mai e mult de munca pana departe :) sper insa din suflet sa reusesc sa ajung si maine un pic la salita.
Iar azi am facut prima iesire la stanca.
Nu exista destule cuvinte ca sa povestesc cum a fost. Minunat, umilitor, superb, motivant, extraordinar, incitant, provocator, e prima oara cand sunt jalnica la ceva si totusi vreau mai mult, vreau din nou si nu imi pasa cum vad altii din ce mi se intampla.
Accept sa ma expun, sa ma dezvalui, imi stiu limitele, le imbratisez si lupt ca sa le depasesc. Am facut mult in timpul asta care a trecut, vreau sa fac si mai mult, nu mi-am pierdut dorinta, nu m-am descurajat, nu m-am gandit sa renunt. Este surprinzator chiar si pentru mine, caci mereu am ales drumuri usoare si am cedat impulsului de moment.
Daca nici de data asta nu reusesc sa ma "tin de cuvant" si de o dieta ca sa slabesc odata, recunosc ca sunt un ou stricat :)
Joi am avut teme cateva trasee noi. Desigur, mai e mult de munca pana departe :) sper insa din suflet sa reusesc sa ajung si maine un pic la salita.
Iar azi am facut prima iesire la stanca.
Nu exista destule cuvinte ca sa povestesc cum a fost. Minunat, umilitor, superb, motivant, extraordinar, incitant, provocator, e prima oara cand sunt jalnica la ceva si totusi vreau mai mult, vreau din nou si nu imi pasa cum vad altii din ce mi se intampla.
Accept sa ma expun, sa ma dezvalui, imi stiu limitele, le imbratisez si lupt ca sa le depasesc. Am facut mult in timpul asta care a trecut, vreau sa fac si mai mult, nu mi-am pierdut dorinta, nu m-am descurajat, nu m-am gandit sa renunt. Este surprinzator chiar si pentru mine, caci mereu am ales drumuri usoare si am cedat impulsului de moment.
Daca nici de data asta nu reusesc sa ma "tin de cuvant" si de o dieta ca sa slabesc odata, recunosc ca sunt un ou stricat :)
luni, 27 februarie 2017
Saptamana 8
Lume lume, reincepe cursul de escalada, etapa a doua, in cadrul careia jumatate dintre sedinte se vor desfasura la stanca si care se va incheia cu o iesire de 2-3 zile la munte. Tadaaaaaam!
In plus, programul salitei s-a schimbat, s-a prelungit, afara e in sfarsit mai cald si soare, everything is fiiiiine man!
In plus, programul salitei s-a schimbat, s-a prelungit, afara e in sfarsit mai cald si soare, everything is fiiiiine man!
vineri, 24 februarie 2017
Saptamana 7 final
Lume lume, saptamana viitoare incepe din nou cursul, Modulul 2. Yeeeeeeey, si cea mai tare parte e ca jumatate din el se va desfasura la stanca, yey again.
Abia astept sa vad daca acolo o sa fiu mai curajoasa :) cred ca am mai spus asta o data, dar am asa un sentiment de primavara azi, incat trebuie sa o mai spun o data!
Am fost ieri la a doua sedinta de antrenament pentru saptamana asta - si cu ea voi ramane, desi taaaare as mai merge si azi un pic un pic un pic :)))) dar stau cuminte, azi si maine am program de mers in oras si tre' sa ma fac frumoasa :))).
Viata devine din ce in ce mai complicata :)
Abia astept sa vad daca acolo o sa fiu mai curajoasa :) cred ca am mai spus asta o data, dar am asa un sentiment de primavara azi, incat trebuie sa o mai spun o data!
Am fost ieri la a doua sedinta de antrenament pentru saptamana asta - si cu ea voi ramane, desi taaaare as mai merge si azi un pic un pic un pic :)))) dar stau cuminte, azi si maine am program de mers in oras si tre' sa ma fac frumoasa :))).
Viata devine din ce in ce mai complicata :)
joi, 23 februarie 2017
Saptamana 7
Saptamana asta nu va fi una foarte intensa, nu de alta, dar sunt in urma cu scrisul si e si plina de evenimente, concerte si ocazii de lasat copiii acasa cu diversi.
Marti era o zi promitatoare, care din pacate s-a dezumflat repede pentru ca a inceput o noua serie de cursuri de initiere in ale escaladei, deci panoul ala pe care ma dau si eu cat de cat, a fost ocupat. Partenerul meu de antrenament a ajuns tarziu :) asa ca nu ne-am putut distra cine stie ce, fiind si super aglomerat.
Azi sper sa fie ceva mai bine.
Si mai bine e faptul ca de saptamana viitoare incepem etapa a doua a cursului, care se va desfasura partial afara la stanca. Abia astept sa descopar daca faptul ca voi sti, rational, ca sunt asigurata, va aduce vreo schimbare in ceea ce priveste atitudinea mea fata de catarat. Pentru ca in acest punct, stiu ca pot face mai mult decat ceea ce imi dau voie sa fac. Desigur, mi-e frica.
Marti era o zi promitatoare, care din pacate s-a dezumflat repede pentru ca a inceput o noua serie de cursuri de initiere in ale escaladei, deci panoul ala pe care ma dau si eu cat de cat, a fost ocupat. Partenerul meu de antrenament a ajuns tarziu :) asa ca nu ne-am putut distra cine stie ce, fiind si super aglomerat.
Azi sper sa fie ceva mai bine.
Si mai bine e faptul ca de saptamana viitoare incepem etapa a doua a cursului, care se va desfasura partial afara la stanca. Abia astept sa descopar daca faptul ca voi sti, rational, ca sunt asigurata, va aduce vreo schimbare in ceea ce priveste atitudinea mea fata de catarat. Pentru ca in acest punct, stiu ca pot face mai mult decat ceea ce imi dau voie sa fac. Desigur, mi-e frica.
duminică, 19 februarie 2017
Saptamana 6 final
All in all nu a fost o saptamana foarte grozava din punct de vedere al rezultatelor sportive, ca sa zic asa. Motivele au fost multe: acea perioada a lunii care a zapacit programul de antrenament si pe mine, o cazatura (prima) pe care am "servit-o" joi si care m-a speriat rau - desi ar fi trebuit sa ma invete sa am incredere in saltea, caci am cazut de destul de sus si nu am patit nimic si o aglomeratie neobisnuita vineri - la pachet cu mainile dureroase inca, dupa lucrul de joi.
Din punct de vedere social, ca sa ma exprim la fel de pretentios ca mai-nainte, a fost insa o saptamana minunata. Am iesit la doua cantari de jazz - tot joi si vineri - pe care le-am savurat pe deplin. Cea de joi mai vesela, sprintara, jucausa si zglobie, cea de vineri mai sofisticata si mai pretentioasa.
Dar poate cel mai mare castig al acestei saptamani a fost ca am cunoscut un om care si-a propus ca scopul vietii sale sa fie sa ii ajute pe cei pe care ii intalneste prin viata, sa isi implineasca visele. Alea ascunse, reprimate pentru ca mereu li s-a spus ca nu-s de ei, ca nu ar fi buni la asa ceva, alea de care se rade asa ca nu le mai impartasesti nimanui. Ma rog, nu l-am intalnit pentru prima oara zilele acestea, insa am inteles pe deplin de ce a spus el ca " a simtit" ca e un moment bun sa vina la noi in vizita la un moment dat, chiar inainte de inceperea cursurilor de initiere pentru adulti, cand m-am si lasat convinsa sa pornesc in directia asta.
Iar ca finalul de saptamana sa fie perfect, fiica-mea a avut o sedinta de curs suplimentara la care am asistat (prima oara de cand catara) cu uimire si mandrie. Asa ca nu pot sa spun ca am pierdut timpul - desi da, am batut putin pasul pe loc.
Din punct de vedere social, ca sa ma exprim la fel de pretentios ca mai-nainte, a fost insa o saptamana minunata. Am iesit la doua cantari de jazz - tot joi si vineri - pe care le-am savurat pe deplin. Cea de joi mai vesela, sprintara, jucausa si zglobie, cea de vineri mai sofisticata si mai pretentioasa.
Dar poate cel mai mare castig al acestei saptamani a fost ca am cunoscut un om care si-a propus ca scopul vietii sale sa fie sa ii ajute pe cei pe care ii intalneste prin viata, sa isi implineasca visele. Alea ascunse, reprimate pentru ca mereu li s-a spus ca nu-s de ei, ca nu ar fi buni la asa ceva, alea de care se rade asa ca nu le mai impartasesti nimanui. Ma rog, nu l-am intalnit pentru prima oara zilele acestea, insa am inteles pe deplin de ce a spus el ca " a simtit" ca e un moment bun sa vina la noi in vizita la un moment dat, chiar inainte de inceperea cursurilor de initiere pentru adulti, cand m-am si lasat convinsa sa pornesc in directia asta.
Iar ca finalul de saptamana sa fie perfect, fiica-mea a avut o sedinta de curs suplimentara la care am asistat (prima oara de cand catara) cu uimire si mandrie. Asa ca nu pot sa spun ca am pierdut timpul - desi da, am batut putin pasul pe loc.
joi, 16 februarie 2017
luni, 13 februarie 2017
Saptamana 6 - luni
Azi am avut o zi tare placuta, in care l-am inteles pe guru-ul nostru :) cand ne vorbea despre a forma echipe, despre a colabora, despre a ne cunoaste mai bine. Mi-a facut mare placere antrenamentul de astazi, cu doi colegi - cea mai buna cursanta din grupa mea si un cursant din grupa cealalta.
Dar, surpriza zilei a fost alta. Si anume ca incet incet, cu munca - vorba vine munca, imi tzatzaie curu' asteptand urmatorul antrenament, asa de nerabdatoare sunt - diferentele se reduc incet incet. Adica azi, eu si tipa asta buna ne-am...apropiat. Eu nu mai sunt spectaculos de inceata - doar tematoare - iar ea nu mai pare spectaculos de priceputa - desi da, este mai buna decat mine inca.
Si ce mi-a placut cel mai mult a fost provocarea finala - traverseul - pe care colegii nu au reusit sa il faca (si eu am cazut la ultima priza, pe care am apucat-o gresit), dar pe care eu il facusem la alte sedinte de antrenament. Sa nu ma intelegeti gresit, nu ma bucur ca "si ei sunt prosti", ci ca eu am reusit sa devin ceva mai buna! Iar ei - toti cei pe care am avut ocazia sa ii cunosc pana acum - sunt foarte foarte cool si e o adevarata si reala placere sa colaborez cu ei, sa ne dam unii altora provocari, sfaturi si ajutor.
Sinceritate all the way - tot ca scroafa am mancat si azi!
Dar, surpriza zilei a fost alta. Si anume ca incet incet, cu munca - vorba vine munca, imi tzatzaie curu' asteptand urmatorul antrenament, asa de nerabdatoare sunt - diferentele se reduc incet incet. Adica azi, eu si tipa asta buna ne-am...apropiat. Eu nu mai sunt spectaculos de inceata - doar tematoare - iar ea nu mai pare spectaculos de priceputa - desi da, este mai buna decat mine inca.
Si ce mi-a placut cel mai mult a fost provocarea finala - traverseul - pe care colegii nu au reusit sa il faca (si eu am cazut la ultima priza, pe care am apucat-o gresit), dar pe care eu il facusem la alte sedinte de antrenament. Sa nu ma intelegeti gresit, nu ma bucur ca "si ei sunt prosti", ci ca eu am reusit sa devin ceva mai buna! Iar ei - toti cei pe care am avut ocazia sa ii cunosc pana acum - sunt foarte foarte cool si e o adevarata si reala placere sa colaborez cu ei, sa ne dam unii altora provocari, sfaturi si ajutor.
Sinceritate all the way - tot ca scroafa am mancat si azi!
sâmbătă, 11 februarie 2017
Saptamana 5
Desi nu ma asteptam sa imi iasa, am reusit sa ajung saptamana aceasta la 3 antrenamente la Salita.
Primul a fost facut sub atenta monitorizare a Fiicei, de gura careia e greu sa scapi. Asa ca m-a tocaaaaat si si-a dat cu parerea mai bine de o ora si jumatate.
Cel de-al doilea a fost intr-o seara tare, tare faina, in care initial m-am enervat pentru ca baietii mari si buni isi dadeau unul altuia trasee care implicau traversee prin tot spatiul de antrenament, asa ca am pierdut foarte mult timp asteptand. La sfarsitul serii insa, am ajuns la concluzia ca a fost o sedinta tare utila, pentru ca: 1) am primit niste sfaturi bune si concrete despre cum sa ies dintr-un impas la un anumit pas dintr-un traseu, cu care ma chinuiam de ceva vreme, 2) am avut ocazia sa vad ca exista diferente si intre baietii buni si foarte buni si 3) a fost o placere sa vad cum, in functie de fizic si de abilitati, fiecare dintre ei aborda diferit anumiti pasi mai dificili din traseul pe care il aveau de facut cu totii. Mai pe scurt, m-am convins, daca mai era nevoie, ca, cati cataratori - atatea stiluri.
Pe cel de-al treilea (antrenament) nu ma asteptam sa il mai prind, dar am profitat de oportunitate si am fugit iar de acasa. Mi-a placut mult si acesta; chiar daca sprijinul practic de la instructorul de serviciu a venit cam tarziu, m-am intalnit cu doi colegi de la curs: un tip care a fost in aceeasi grupa cu mine si o tipa din grupa cealalta. Amandoi au fost o surpriza pentru mine, in sensul ca desi mai am foarte mult de munca pana acolo unde vreau sa ajung, simt ca diferentele dpdv fizic intre mine si cei doi nu mai sunt atat de mari. Adica, vizitele mele de antrenament sunt utile. Apoi, am mai aflat - mi s-a confirmat - ceva ce stiam deja: mi-e teama sa fiu la inaltime. Pur si simplu cand ajung in sfarsit la prizele de pe ultimul rand, nu ma stau sa fac topul asa cum se cuvine, ci ma grabesc sa descatar de parca mi-ar pune cineva jar sub talpi. Colegul meu de antrenament m-a intrebat despre asta si am constientizat si eu cu adevarat ca da, asa stau lucrurile...
Cu slabitul bat pasul pe loc intr-un stil groaznic. Oricat as fi de cuminte pana spre pranz, ulterior se rupe filmul, amestec tot felul de mancaruri, ma port cum zicea bunica-mea cand eram mica: a scapat vitica-n lucerna. Asta ca sa nu spun ca mananc ca porcu'. Trebuie sa gasesc resurse sa ma mobilizez, sa aflu de unde vine impulsul asta de a manca CONTINUU si cum pot sa fac sa scap de el. Cred ca asta va fi tema mea pe saptamana viitoare, cand din motive de "inca sunt tanara" n-o sa ajung la catarat decat in a doua jumatate a saptamanii...
Primul a fost facut sub atenta monitorizare a Fiicei, de gura careia e greu sa scapi. Asa ca m-a tocaaaaat si si-a dat cu parerea mai bine de o ora si jumatate.
Cel de-al doilea a fost intr-o seara tare, tare faina, in care initial m-am enervat pentru ca baietii mari si buni isi dadeau unul altuia trasee care implicau traversee prin tot spatiul de antrenament, asa ca am pierdut foarte mult timp asteptand. La sfarsitul serii insa, am ajuns la concluzia ca a fost o sedinta tare utila, pentru ca: 1) am primit niste sfaturi bune si concrete despre cum sa ies dintr-un impas la un anumit pas dintr-un traseu, cu care ma chinuiam de ceva vreme, 2) am avut ocazia sa vad ca exista diferente si intre baietii buni si foarte buni si 3) a fost o placere sa vad cum, in functie de fizic si de abilitati, fiecare dintre ei aborda diferit anumiti pasi mai dificili din traseul pe care il aveau de facut cu totii. Mai pe scurt, m-am convins, daca mai era nevoie, ca, cati cataratori - atatea stiluri.
Pe cel de-al treilea (antrenament) nu ma asteptam sa il mai prind, dar am profitat de oportunitate si am fugit iar de acasa. Mi-a placut mult si acesta; chiar daca sprijinul practic de la instructorul de serviciu a venit cam tarziu, m-am intalnit cu doi colegi de la curs: un tip care a fost in aceeasi grupa cu mine si o tipa din grupa cealalta. Amandoi au fost o surpriza pentru mine, in sensul ca desi mai am foarte mult de munca pana acolo unde vreau sa ajung, simt ca diferentele dpdv fizic intre mine si cei doi nu mai sunt atat de mari. Adica, vizitele mele de antrenament sunt utile. Apoi, am mai aflat - mi s-a confirmat - ceva ce stiam deja: mi-e teama sa fiu la inaltime. Pur si simplu cand ajung in sfarsit la prizele de pe ultimul rand, nu ma stau sa fac topul asa cum se cuvine, ci ma grabesc sa descatar de parca mi-ar pune cineva jar sub talpi. Colegul meu de antrenament m-a intrebat despre asta si am constientizat si eu cu adevarat ca da, asa stau lucrurile...
Cu slabitul bat pasul pe loc intr-un stil groaznic. Oricat as fi de cuminte pana spre pranz, ulterior se rupe filmul, amestec tot felul de mancaruri, ma port cum zicea bunica-mea cand eram mica: a scapat vitica-n lucerna. Asta ca sa nu spun ca mananc ca porcu'. Trebuie sa gasesc resurse sa ma mobilizez, sa aflu de unde vine impulsul asta de a manca CONTINUU si cum pot sa fac sa scap de el. Cred ca asta va fi tema mea pe saptamana viitoare, cand din motive de "inca sunt tanara" n-o sa ajung la catarat decat in a doua jumatate a saptamanii...
joi, 9 februarie 2017
Mani the Monkey si planuri pana la Etapa a IIa
Mani the Monkey are un foarte dragut canal pe Youtube, pe care il gasesc plin de sfaturi faine si pertinente si extrem de folositoare pentru incepatorii astia asa ca mine, care habar nu au inca pe ce lume traiesc. Il recomand cu mare drag pentru sfaturi teoretice dar si analize practice.
Daca va intrebati ce mai fac acum, ca s-a incheiat cursul: saptamana asta am reusit sa programez doua antrenamente in sala; mi-as dori sa pot merge de 3 ori pe saptamana, insa in conditiile in care sala este deschisa doar de luni pana vineri, iar antrenorul grupei noastre este available martea, mi-e greu sa concep momentan un program de antrenament care sa includa mai multe sedinte de pregatire.
Din pacate la capitolul greutate stau in continuare prost, am stagnat, am revenit la obiceiuri alimentare proaste. Este necesar un efort de vointa sustinut ca sa ma apuc de o dieta anume, caci teoriile cu amestecurile permise pe grupe de alimente evident nu sunt suficiente. In plus, nici nu fac suficienta miscare ca sa sustin o scadere in greutate fara o dieta clara.
Apoi, este neaparata nevoie de un tip de cardio practicat de minim 3 ori pe saptamana. Am o rezistenta scazuta la efort, in ciuda faptului ca rezultatele testului de efort pe care l-am facut - ca o maniaca ce sunt - la cardiolog au fost perfecte, in sensul ca nu numai ca motorasul a continuat sa functioneze la cele mai bune cote chiar si dupa ce a atins valoarea maxima a pulsului recomandata pentru grupa mea de varsta, dar am si sustinut ritmul in mod constant. Cum m-am simtit eu dupa este o alta poveste. Dar daca doresc sa fiu capabila de trasee montane, fie ele si in ritm de hiking, este evident necesar mai mult antrenament.
Daca va intrebati ce mai fac acum, ca s-a incheiat cursul: saptamana asta am reusit sa programez doua antrenamente in sala; mi-as dori sa pot merge de 3 ori pe saptamana, insa in conditiile in care sala este deschisa doar de luni pana vineri, iar antrenorul grupei noastre este available martea, mi-e greu sa concep momentan un program de antrenament care sa includa mai multe sedinte de pregatire.
Din pacate la capitolul greutate stau in continuare prost, am stagnat, am revenit la obiceiuri alimentare proaste. Este necesar un efort de vointa sustinut ca sa ma apuc de o dieta anume, caci teoriile cu amestecurile permise pe grupe de alimente evident nu sunt suficiente. In plus, nici nu fac suficienta miscare ca sa sustin o scadere in greutate fara o dieta clara.
Apoi, este neaparata nevoie de un tip de cardio practicat de minim 3 ori pe saptamana. Am o rezistenta scazuta la efort, in ciuda faptului ca rezultatele testului de efort pe care l-am facut - ca o maniaca ce sunt - la cardiolog au fost perfecte, in sensul ca nu numai ca motorasul a continuat sa functioneze la cele mai bune cote chiar si dupa ce a atins valoarea maxima a pulsului recomandata pentru grupa mea de varsta, dar am si sustinut ritmul in mod constant. Cum m-am simtit eu dupa este o alta poveste. Dar daca doresc sa fiu capabila de trasee montane, fie ele si in ritm de hiking, este evident necesar mai mult antrenament.
Etapa I - over
Prima etapa a cursului la care am participat s-a incheiat.
Ce am invatat:
- ca am multe limite, dar ca multe dintre ele pot fi depasite. Cu antrenament, cu rabdare si cu un pic de indrazneala.
- ca am pornit la un drum lung si nu neaparat usor.
- ca exista oameni frumosi pe care ii pot cunoaste aici.
- ca numai moartea este iremediabila si ireversibila.
- ca siguranta este mai importanta decat orice altceva.
- ca mereu este loc de mai bine.
Ce nu am reusit sa fac:
- sa slabesc suficient, but it's a work in progress
- sa trec peste teama de a cadea de la inaltimea panoului
- sa invat sa depasesc mental limitele de confort, pentru a face un pas mai departe.
Am zile bune, in care imi iese ce imi propun, zile proaste in care parca sunt mai incleiata decat ma stiu.
Nu imi dau seama daca este o solutie sa fac un traseu de suficiente ori incat sa ma simt confortabil si sa ma misc instinctiv pe el, sau daca asta nu are nici o importanta, ci importante sunt provocarile, din ce in ce mai multe si din ce in ce mai mari.
Am fost sfatuita sa catar mult, pe prize mari, ca sa imi antrenez forta care imi lipseste. Un traverseu la nivelul solului imi este ok, in timp ce unul la inaltime, pe prize la fel de usoare, ma scoate din zona de confort.
Am tendinta de a ma panica. Ma sperie ideea de a fi sus pe panou si de a nu mai putea. Asta porneste probabil de la teama de a cadea de pe panou. Trebuie sa invat sa controlez si sa depasesc aceasta emotie - si aici cred ca ne intoarcem la sfatul de a catara cat mai mult, pentru a dobandi experienta si forta.
Ce am invatat:
- ca am multe limite, dar ca multe dintre ele pot fi depasite. Cu antrenament, cu rabdare si cu un pic de indrazneala.
- ca am pornit la un drum lung si nu neaparat usor.
- ca exista oameni frumosi pe care ii pot cunoaste aici.
- ca numai moartea este iremediabila si ireversibila.
- ca siguranta este mai importanta decat orice altceva.
- ca mereu este loc de mai bine.
Ce nu am reusit sa fac:
- sa slabesc suficient, but it's a work in progress
- sa trec peste teama de a cadea de la inaltimea panoului
- sa invat sa depasesc mental limitele de confort, pentru a face un pas mai departe.
Am zile bune, in care imi iese ce imi propun, zile proaste in care parca sunt mai incleiata decat ma stiu.
Nu imi dau seama daca este o solutie sa fac un traseu de suficiente ori incat sa ma simt confortabil si sa ma misc instinctiv pe el, sau daca asta nu are nici o importanta, ci importante sunt provocarile, din ce in ce mai multe si din ce in ce mai mari.
Am fost sfatuita sa catar mult, pe prize mari, ca sa imi antrenez forta care imi lipseste. Un traverseu la nivelul solului imi este ok, in timp ce unul la inaltime, pe prize la fel de usoare, ma scoate din zona de confort.
Am tendinta de a ma panica. Ma sperie ideea de a fi sus pe panou si de a nu mai putea. Asta porneste probabil de la teama de a cadea de pe panou. Trebuie sa invat sa controlez si sa depasesc aceasta emotie - si aici cred ca ne intoarcem la sfatul de a catara cat mai mult, pentru a dobandi experienta si forta.
luni, 30 ianuarie 2017
Unde s-a dat startul
Am pornit de aici:
160 cm, 71 kg, talie 80, solduri 105. Dap, am un cur cat o vila cu doua etaje si lucram deja la al treilea.
Respiratie usor accelerata la urcat doua etaje de bloc.
Nici o forma de miscare in afara de scurte drumetii la munte in ultimii 15 ani, daca nu cumva mai bine de atat.
Atacuri de panica si usoare accese de ipohondrie in ultimii 5 ani.
160 cm, 71 kg, talie 80, solduri 105. Dap, am un cur cat o vila cu doua etaje si lucram deja la al treilea.
Respiratie usor accelerata la urcat doua etaje de bloc.
Nici o forma de miscare in afara de scurte drumetii la munte in ultimii 15 ani, daca nu cumva mai bine de atat.
Atacuri de panica si usoare accese de ipohondrie in ultimii 5 ani.
Mancat obsesiv compulsiv, de pofta si de plictiseala - since, like, always.
Nu, nu ma iubesc prea mult, cred ca e evident.
Acum cand va scriu, dupa doua saptamani din momentul startului, am ajuns la:
Acum cand va scriu, dupa doua saptamani din momentul startului, am ajuns la:
(Tot) 160 cm, 69 kg, talie 78, solduri 102. Etajul trei tinde sa se transforme in mansarda.
Urc pana la maica-mea in fuga, alea doua etaje
Merg la antrenamente de catarat de 2 sau 3 ori pe saptamana.
Fac 10 km pe bicicleta eliptica de 3 ori pe saptamana.
Mananc mai putin si cu siguranta mai sanatos, chiar daca seara la culcare mai am zile in care nu rezist tentatiei unui linguroi de inghetata, a catorva biscuiti etc
Mananc mai putin si cu siguranta mai sanatos, chiar daca seara la culcare mai am zile in care nu rezist tentatiei unui linguroi de inghetata, a catorva biscuiti etc
O pofta crunta de "ceva bun", "ceva dulce" si diverse porcarii. Been there, done that, asta trece.
Ipohondria nu stiu cum trece, mai incerc. Drept e ca atacurile de panica s-au mai rarit.
Target:
Target:
Well, in numar de kilograme si centimetri nu stiu sa va spun.
Vreau sa am varsta pe care o am, nu cu 5 ani mai multi.
Vreau sa am o conditie fizica. Nu buna, nu extrordinara, nu bunicica, nu! Vreau sa o am, ca acum nu o am deloc.
Vreau sa am o conditie fizica. Nu buna, nu extrordinara, nu bunicica, nu! Vreau sa o am, ca acum nu o am deloc.
Practic:
Vreau sa imi indeplinesc visul de acum 20 de ani, Sa ajung in Piatra Altarului din Cheile Bicazului.
Vreau sa imi indeplinesc visul de acum 20 de ani, Sa ajung in Piatra Altarului din Cheile Bicazului.
Join me!
Sunt o molie
Hey, lume!
In casa noua, e frumos sa te prezinti.
Nu e greu de ghicit: sunt o molie. N-o sa va spun eu prea multe despre mine, dar vreau sa va povestesc despre de ce suntomolie.blogspot.com.
Pentru ca n-o sa ma transform niciodata in fluture, dar poate o sa invat sa zbor nu doar noaptea, ci si la rasarit si la apus. Poate si in cate o zi mai ploioasa, sau mai pe la umbra, cand soarele nu o sa-mi arda aripile groase si cenusii.
Sunt o molie pentru ca am aceeasi conditie fizica: lesinata, bondoaca, lipsita de energie. Ma complac in aceeasi atitudine: zbor nauca pe langa cate un bec care lumineaza puternic, pana cand imi parlesc cate un varf de aripa sau cate un picior. Atunci, ma infurii si plec. Stau ascunsa pana a doua zi, dupa care reincep sa caut un bec in jurul caruia sa zbor, din ce in ce mai aproape, fara sa fi invatat nimic.
Totusi, imi amintesc de vremurile cand eram o molie visatoare. Si m-am gandit ca daca muncesc un pic, cu un efort de vointa si un strop de indrazneala, voi reusi sa schimb cate ceva. Aripile vor ramane urate - nu as putea spera vreodata la coloritul spectaculos al rudelor mele indepartate, fluturii de zi. Dar poate corpul meu nu va mai fi la fel de greoi, iar eu voi invata sa zbor unde imi doresc si sa ma simt intreaga si in absenta atat de tentantelor becuri cu incandescenta,
Despre asta este vorba. Despre transformarea pe care o caut. Despre eforturile pe care sunt dispusa sa le fac pentru asta, despre reusite si esecuri si trisat, uneori. Despre cum, daca eu pot, oricine poate!
In casa noua, e frumos sa te prezinti.
Nu e greu de ghicit: sunt o molie. N-o sa va spun eu prea multe despre mine, dar vreau sa va povestesc despre de ce suntomolie.blogspot.com.
Pentru ca n-o sa ma transform niciodata in fluture, dar poate o sa invat sa zbor nu doar noaptea, ci si la rasarit si la apus. Poate si in cate o zi mai ploioasa, sau mai pe la umbra, cand soarele nu o sa-mi arda aripile groase si cenusii.
Sunt o molie pentru ca am aceeasi conditie fizica: lesinata, bondoaca, lipsita de energie. Ma complac in aceeasi atitudine: zbor nauca pe langa cate un bec care lumineaza puternic, pana cand imi parlesc cate un varf de aripa sau cate un picior. Atunci, ma infurii si plec. Stau ascunsa pana a doua zi, dupa care reincep sa caut un bec in jurul caruia sa zbor, din ce in ce mai aproape, fara sa fi invatat nimic.
Totusi, imi amintesc de vremurile cand eram o molie visatoare. Si m-am gandit ca daca muncesc un pic, cu un efort de vointa si un strop de indrazneala, voi reusi sa schimb cate ceva. Aripile vor ramane urate - nu as putea spera vreodata la coloritul spectaculos al rudelor mele indepartate, fluturii de zi. Dar poate corpul meu nu va mai fi la fel de greoi, iar eu voi invata sa zbor unde imi doresc si sa ma simt intreaga si in absenta atat de tentantelor becuri cu incandescenta,
Despre asta este vorba. Despre transformarea pe care o caut. Despre eforturile pe care sunt dispusa sa le fac pentru asta, despre reusite si esecuri si trisat, uneori. Despre cum, daca eu pot, oricine poate!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)